Kevin Costner n-ar ezita să revină în România fiindcă a fost tratat ca un rege
Kevin Costner(foto) a declarat, luni seară – înainte de concertul pe care îl susţine, alături de trupa sa, Modern West, în Club Tribute din Capitală -, că nu ar ezita să revină în România, unde oamenii l-au tratat ca pe un rege.
“Suntem foarte norocoşi că am ajuns să filmăm aici în România”, a spus Kevin Costner, adăugând că este recunoscăor pentru felul în care a fost primit de români.
“Nu m-am aşteptat să se întâmple asta. Am fost primit cu respect şi aşa cum ar trebui să fie primit orice om din lumea aceasta”, a declarat actorul. Acesta a spus că membrii familiei sale îşi fac griji pentru el, chiar dacă îi înţeleg meseria, deoarece, ca şi în cazul venirii în România, se află “la jumătate de glob” de ei.
Costner a mărturisit că a jucat rolul lui Moş Crăciun pentru copiii săi, dar aceştia l-au recunoscut. Artistul a refuzat să spună ce cadouri le-a cumpărat de Crăciun, de teamă că aceştia vor afla de pe internet.
Întrebat de presă dacă preferă să joace în filme sau să cânte, Costner a spus că îi place să spună poveşti, “chiar dacă acestea sunt cântece de patru minute sau filme de patru ore”.
Kevin Costner se află la Bucureşti din luna septembrie, pentru filmările la miniseria “The Hatfields and MCCoys: An American Vendetta”, produsă de History Channel.
Pasiunea lui Kevin Costner pentru muzică a existat dintotdeauna, însă el a hotărât să-şi urmeze şi acest vis abia după ce soţia lui, Christine Baumgarter, l-a încurajat în numeroase rânduri în acest sens.
După trei ani de înregistrări şi de muncă continuă în studio, în anul 2008 a fost lansat albumul “Untold Thruts”, care a ajuns pe locul 65 în Billboard Top Country Albums şi pe locul 35 în Top Heatseekers Chart.
Născut într-o periferie săracă a oraşului Los Angeles, în anul 1955, Kevin Costner, licenţiat în ştiinţe economice, şi-a început cariera în cinema la vârsta de 27 de ani. Primele sale roluri memorabile au fost cel din “Silverado” (1985) şi cel din adaptarea pentru marele ecran a serialului “Incoruptibilii” (1987). Abia în 1990 a dobândit statutul de vedetă de prim calibru, prin rolul său din western-ul epic “Dansând cu lupii”, care a fost recompensat cu două premii Oscar. Au urmat roluri în filme de mare buget, ca “Robin Hood, prinţul hoţilor”, “JFK”, “Bodyguard” şi “Wyatt Earp, justiţiarul Vestului sălbatic”, dar şi în filme cu mai puţin succes la public, precum “Waterworld – Lumea Apelor” (1995) şi “Poştaşul” (1997).
.
Tags: filmari in Romania, foto: Ema Augusta, Kevin Costner, Kevin Costner concert muzical, Romania









